Despre carte: 2012 / „Vocea monstrului” este o poveste despre un băiat de 13 ani pe nume Conor O'Malley, care locuiește cu mama lui bolnavă terminal. Tatăl său a plecat cu noua lui familie în America, bunica lui devine cât mai tânără și nu-l înțelege deloc pe Conor, iar la școală aproape toată lumea, cu excepția unui grup de huligani care îl hărțuiesc pe băiat, încearcă să nu-l observe. Și apoi la 12:07 noaptea vine la Conor un monstru... „Vocea monstrului” nu este un basm bun, deși este destinat copiilor și îi învață lucrurile potrivite. „Vocea unui monstru” nu este o carte în întregime distractivă, deși este citită dintr-o singură ședință. „Vocea monstrului” le spune copiilor lucruri pe care părinții nu le discută de obicei cu ei. Exact asta ar trebui să fie literatura pentru copii de calitate. Este interesant că Asociația Bibliotecarilor Britanici a acordat Vocea monstruului o evaluare de vârstă „de nouă ani și mai mult”, dar în realitățile ruse, astfel de cărți nu sunt scrise nici măcar pentru tinerii de șaisprezece ani romanul nu i-a aparținut lui Patrick Ness. Ideea originală a fost concepută de celebra scriitoare engleză Siobhan Dowd, când era bolnavă în stadiu terminal. Nu a avut timp suficient să scrie romanul, dar i-a spus ideea editorului ei, care a lucrat și cu Ness. Drept urmare, Patrick a creat cartea în întregime în stilul său, dar folosind ideea lui Dowd ca bază. Paradoxul textului este că este aproape imposibil de evaluat din punctul de vedere al intrigii și al personajelor. Ei bine, care este complotul aici? Nu există nicio poveste aici ca atare. Este înlocuit de un set de episoade prin care sunt dezvăluite schimbările care i se întâmplă lui Conor. De fapt, nu există nici eroi - nu vedem descrierile obișnuite ale personajelor nimănui, inclusiv Conor însuși. Cu toate acestea, scenele și reacțiile individuale ale personajelor formează imagini complete în fața ochilor cititorilor. Stilul autorului merită o atenție deosebită: propoziții scurte tăiate, puține descrieri - toate astfel încât până și limbajul „Vocea unui monstru” să iasă în evidență din cărțile tradiționale pentru copii. Spre deosebire de reprezentarea vieții cenușii a lui Conor sunt poveștile strălucitoare ale monstrului - la prima vedere, basme obișnuite, dar cu final non-standard care te fac să te gândești și să regândești esența acestor povești. Mai corect ar fi să le numim pilde, ale căror moravuri sunt departe de a fi creștine, sau povești de groază pentru copii, așa cum erau în acele vremuri când sufletele tinere nu erau ferite de cruzimea și realitățile lumii din jurul lor conversația sinceră cu copiii este rară. De exemplu, un prinț eroic care a comis crimă, care „a spus că a făcut-o pentru binele regatului” și a susținut că moartea „a ajutat la distrugerea unui mare rău” nu este personajul cel mai tipic din basme. Comentariile proprii ale monstrului despre basme sunt de asemenea relevante: „Regatele primesc prinții pe care îi merită”. Dar cel mai important lucru este povestea finală - cea pentru care monstrul a venit la Conor. Problemele valorilor familiei, frica de necunoscut, prietenia și dușmănia, dar mai ales viața și moartea, care sunt relevante pentru tânărul erou, sunt prezentate nu într-o manieră generalizată și fără chip, ci într-un mod profund individual. La urma urmei, „Vocea unui monstru” nu este o carte pe care o citește întreaga familie. Va evoca emoțiile proprii, foarte personale pentru toată lumea..